Părintele fondator al "Bruxelles UE":
Profesor Dr. jur. Walter Hallstein

Picture of Walter Hallstein

Primul preşedinte al Comisiei UE a fost Walter Hallstein, un avocat proeminent al coaliţiei Nazism / IG Farben. Din 1957 până în 1967 a condus o armată de mai mult de 10.000 de birocraţi care - sub îndrumarea lui - a pus bazele structurii nedemocratice a Bruxelles UE ". Hallstein poate fi considerat "părintele fondator" al "Bruxelles UE".

“Una dintre cele mai importante legi este Legea privind protecţia sângelui şi onoarei germane…”

Hallstein într-un discurs ţinut la 23 ianuarie 1939 - cu şapte luni înainte de lansarea celui de al Doilea Război Mondial - pe tema dreptului european comun sub conducerea germană ("Rechtseinheit Großdeutschlands").

Avocatul nazist Hallstein al ideologiei "Sânge şi Onoare" devine arhitect al Comisiei UE - noul Birou Politic al cartelului - şi primul ei preşedinte

Cancelarul german Adenauer şi Hallstein (dreapta) semnează primul Tratat UE, Roma, 25 martie 1957

Următoarele citate sunt luate din cartea lui Hallstein "Europa în devenire".

Book by Walter Hallstein: "Europe in the Making"
ISBN 0-393-05246-X

"Comisia este însărcinată cu ceea ce practic se ridică la un monopol în a lua iniţiativa în toate problemele care afectează comunitatea. Există câteva excepţii de la această regulă generală, dar acestea ar trebui să fie eliminate cât mai curând posibil.

"După cum văd eu lucrurile, Comisia ar trebui în cele din urmă să fie împuternicită să ia toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Tratatului prin propria sa autoritate, fără a fi nevoie să se bazeze pe de o aprobare specială şi specifică de către Consiliul de Miniştri.

"Mai mult, deciziile politice mari şi mici, prin care Comisia, şi numai Comisia, trebuie să-şi exercite autoritatea executivă, vor trebui să fie într-un fel relaxate. Acest lucru ar putea fi realizat prin acordarea diferitelor departamente ale Comisiei aflate sub conducerea directorilor lor generali o responsabilitate mai mare, sau prin înfiinţarea de agenţii separate. Departamentele sau agenţiile vor continua să acţioneze sub supravegherea generală a Comisiei pentru aprobare în fiecare caz.

"Din anul 1962, prin urmare, a existat un efort de a unifica legea brevetelor. După o lungă stagnare, această sarcină a fost reluată în 1969. O nouă serie de propuneri de proiecte preliminare pentru un acord privind procedurile de partajare a brevetelor generale europene şi pentru un acord privind un "brevet european" pentru piaţa internă comună au fost făcute de către experţi în aprilie şi iunie 1971; concluziile sunt aşteptate în 1973, şi se crede că Oficiul European de Brevete ar putea începe activitatea în, să zicem, 1976. Nouăsprezece state europene negociază cu privire la fostul acord. Scopul este unul de raţionalizare. Scopul celui de-al doilea acord este de integrare - stabilire unei Pieţe Comune cu sistem independent de brevete, ceea ce face să nu mai fie necesară acumularea de brevete naţionale, în scopul de a asigura protecţie în întreaga Comunitate. Asupre acestei sarcini, doar statele-membre ale Comunităţii sunt angajate. Dar ambele proiecte ar împărtăşi acelaşi Birou European de Brevete, cu un registru şi un departament de reclamaţii. Între timp, condiţiile de obţinere a brevetelor, care în prezent diferă în rigurozitate de la o ţară la alta, trebuie să fie uniforme.

"Un sistem de apărare european comun ar contribui la securitatea europeană, în cel mai bun mod posibil şi ar permite, în acelaşi timp, ca alianţa cu americanii să fie organizată ca un parteneriat.

"Se poate avea în vedere, probabil, o "comunitate de Apărare" doar într-o etapă ulterioară, atunci când fuziunea tuturor comunităţilor ne-a adus mai aproape de crearea unei federaţii complete.

"O "comunitate a armamentelor" ar putea beneficia, de asemenea, de experienţa pe care Comunitatea Economică Europeană a câştigat-o în sfera tehnologiei civile. Acesta este un argument în plus în favoarea compoziţiei identice pentru comunitate economică şi "politică". Cu cât cresc costurile, cu atât mai acut este cazul pentru standardizare şi producere de arme în masă. Dacă statele individuale nu sunt pregătie să renunţe la a produce propriile lor arme, din cauza daunelor asupra propriei lor economii şi pentru că se tem să-şi piardă independenţa politică, atunci singura soluţie este producţia de arme comunitară. Această evoluţie, fără îndoială, ar trebui să ţină pasul cu integrarea forţelor armate. Ultima etapă ar fi o decizie definitivă cu privire apărarea atomică - deşi acest lucru este infinit mai dificil datorită Tratatul de Neproliferare Nucleară".