Cine este Cine în ”Bruxelles UE”:
Cunoaşteţi finanţatorii ”Bruxelles UE”

Picture of a meeting of Hallstein, Erhard, Westrick, Carstens and von Hase
CE | Bruxelles | P-002432/00-3 | 19640424

De la bun început, unul din principalii finanţatori ai ”Bruxelles UE” a fost guvernul vest-german. La 24 aprilie 1964, arhitecţii cheie ai ”Bruxelles UE – toţi membri activi ai coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben din timpul celui de-al doilea Război Mondial – s-au întâlnit la sediul ”Bruxelles UE” pentru a-şi susţine declaraţiile cu privire la viitorul continentului european. Aparent erau atât de siguri de succesul lor în preluarea controlului asupra Europei în cea de-a treia încercare, prin intermediul ”Bruxelles UE”, încât au pozat mândri pentru această fotografie. Persoanele din imagine sunt:

  1. Preşedintele Comisiei Europene Walter Hallstein şeful #8220;Bruxelles UE”
  2. Cancelarul german Ludwig Erhard
  3. Ludger Westrick, ªeful Cancelariei Germaniei
  4. Karl Carstens, Secretar de Stat al Ministerului German al Afacerilor Externe
  5. Karl-Günther von Hase, şeful Serviciului de Presă şi Informaţii al Guvernului German

Imaginea de mai sus este pusă la dispoziţie de Comisia Europeană. Ea poate fi utilizată oriunde în mod gratuit în scopuri educaţionale. Din păcate, informaţia oferită pe site-ul Comisiei UE despre participanţii la această întâlnire omite aspecte cheie despre trecutul lor.

În cele ce urmează vă oferim o descriere completă a persoanelor din imagine, care s-au întâlnit în aprilie 1964 la Comisia UE de la Bruxelles. Este un fel de ”cine-este-cine” a personajelor din coaliţia nazişti / IG Farben:

  1. Walter Hallstein, un avocat german, a fost numit ca preşedinte fondator al aşa-numitei Comisii UE, cel mai înalt organism din ”Bruxelles UE”. În 1964, când a avut loc întâlnirea de mai sus, el era deja de 7 ani arhitectul şef al structurii ”Bruxelles UE”. Hallstein, neales prin nici un vot democratic nicăieri în Europa, a guvernat ca un ”ţar” – impus de succesorii IG Farben şi ai cartelului petrolului şi medicamentelor – peste o armată de 3000 de servitori administrativi la Bruxelles şi cu un buget de miliarde de euro (echivalent în valuta de astăzi)
     
    Înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hallstein a servit regimul nazist din poziţia de avocat fervent al legilor naziste, inclusiv la Universitatea din Rostock, Germania. La 23 ianuarie 1939, la trei ani după ce colegii săi avocaţi nazişti au elaborat legile rasiale de la Nurnberg - şi numai cu câteva luni înainte de atacul asupra Poloniei din partea coaliţiei nazişti/IG Farben – Hallstein vorbea despre o viitoare lege europeană sub guvernare germană (“Rechtseinheit Großdeutschlands”). El nu a lăsat nici o urmă de îndoială cu privire la obiectul loialităţii sale spunând că ”Una din cele mai importante legi germane (în ţările europene ocupate de nazişti) este Legea apărării sângelui german şi a onoarei germane.”
     
  2. Ludwig Erhard a fost consultant economic al coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben. A fost fondator şi conducător al Institutului de Cercetare pentru Industrie (Institut für Industrieforschung) finanţat de nazişti începând din 1942. A fost căsătorit cu sora Dr. Guth, conducătorul infamului grup “Reichsguppe Industrie” – asociaţia oficială nazistă a industriaşilor din Reich-ul geman. În 1944, Erhard a scris ”Finanţele Războiului şi Consolidarea Datoriilor” (“Kriegsfinanzierung und Schuldenkonsolidierung”), un studiu despre reconstrucţia economică în Germania postbelică.

    După cel de-al Doilea Război Mondial, Erhard a devenit consultan economic al Forţelor Aliate iar mai târziu Ministru al Afacerilor Economice şi Cancelar al Germaniei postbelice. Pe atunci era membru al Partidului Creştin Democrat (CDU). În funcţiile sale, a fost responsabil pentru reintegrarea managerilor IG Farben condamnaţi la Nurnberg pentru crime împotriva umanităţii, în poziţii de conducere corporatistă în Germania postbelică.

    Unul dintre cei care au trebuit ”reintegraţi” a fost directorul BAYER din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Fritz Ter Mer. Acest director executiv al celei mai mari companii farmaceutice din lume (!) a fost judecat în procesul nr.VI al Tribunalului pentru Crime de Război de la Nurnberg, pentru genocid săvârşit în strânsă legătură cu experimentele letale pe oameni făcute cu medicamente sub patent Bayer la KZ Auschwitz (www.profit-over-life.org). Cu ajutorul lui Erhard – pe atunci Ministrul Afacerilor Economice în Germania – Ter Mer a fost eliberat din închisoare şi reintrodus în funcţia de preşedinte al consiliului administrativ al BAYER în 1956.

    Erhard a apărat public această acţiune incalificabilă declarând că această alegere a conducătorilor pentru industria Germaniei postbelice a fost necesară datorită ”experienţei acestora în domeniul tehnologiei economice şi chimice”. În mod evident, Erhard nu a fost deranjat de faptul că Ter Mer şi alţi lorzi ai medicamentelor fuseseră condamnaţi la Nurnberg pentru crime de război. Ca parte a procesului de ”a da şi a lua”, Erhard a fost recompensat un an mai târziu cu numirea în postul de vicecancelar al Germaniei.
     
  3. Ludger Westrick a fost preşedintele consiliului de administraţie, preşedinte şi mai târziu mandatar central al instituţiei de stat“Vereinigte Industrie-Unternehmen AG” (VIAG) în timpul perioadei naziste. În Germania postbelică, Westrick s-a alăturat Partidului Creştin Democrat (CDU).

    Până în 1964 – momentul întâlnirii de mai sus – fusese deja numit conducător al Cancelariei Germane, una din cele mai puternice poziţii ale sistemului politic german. În această funcţie, el controla toate deciziile cheie ale politicii germane, din domeniile economie, politică externă, servicii secrete, fonduri politice, relaţii publice şi propaganda guvernului postbelic german.

    Predecesorul lui Westrick în poziţia de conducător al Cancelariei Germaniei - şi omul care a coordonat susţinerea politică şi financiară a lui Hallstein şi construcţia ”Bruxelles UE” din partea cancelariei germane în timpul primilor 6 ani ai noului birou politic european al cartelului la Bruxelles – a fost Hans Globke. Globke a fost o figură cheie în Ministerul Afacerilor Interne al lui Hitler. El a fost avocatul responsabil cu implementarea legilor şi reglementărilor naziste cu privire la ţările ocupate din Europa, sub guvernarea coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben. Mai mult, Globke a fost coautor al codexului legal care a făcut ca legile rasiale de la Nurnberg să devină legi obligatorii în Germania nazistă. Acest codex a constituit baza legală pentru anihilarea oamenilor de origine evreiască, slavă şi nu numai, în Europa ocupată de nazişti. Al doilea autor al acestui codex, Wilhelm Stuckhart, a fost secretar de stat în Ministerul de Afaceri Interne al Germaniei şi a fost unul dintre puţinii participanţi selectaţi pentru infama Conferinţă de la Wannsee (“Wannsee Conference”) unde s-a decis exterminarea a 10 milioane de evrei.
     
    Westrick, persoana din imaginea de mai sus, a fost succesor imediat al lui Globke şi a fost introdus în această funcţie de către acest om.
     
  4. Karl Carstens a fost un susţinător entuziast al naziştilor, care a aderat la SA în 1934. El a fost membru înregistrat al partidului nazist, NSDAP începând din anul 1940. În 1955 el a devenit membru al Uniunii Creştin Democrate Germane.

    În 1954 Carstens s-a înscris în Serviciul Extern German iar din 1955 a fost reprezentantul oficial al Republicii Federale Germania în Consiliul European de la Strasbourg!

    În acelaşi timp, el a avansat în poziţia de Vice-Ministru al Afacerilor Externe cu domeniu de responsabilitate clar definit: ”Chestiuni europene”.

    În 1958 el a avansat în poziţia de Conducător al Diviziei ”Europe West” (Europa de vest) în cadrul Ministerului German al Afacerilor Externe.
     
  5. Karl-Günther von Hase a aderat la Wehrmacht, armata germană în 1936. El a participat la invadarea Poloniei de către Germania nazistă în 1939, la Bătălia Franţei din 1940 şi la invadarea Rusiei între 1941-1945 şi s-a căsătorit cu fiica unui general nazist.

    După război, von Hase s-a înscris la o şcoală diplomatică din Republica Federală Germania şi a început o carieră fulgerătoare în politica germană. Între 1962-1967 – inclusiv momentul întâlnirilor de mai sus de la Bruxelles – von Hase a fost conducătorul biroului de presă al guvernului german, fiind responsabil de relaţiile publice şi propaganda acestuia.

Doar cu 19 ani mai târziu, după ce coaliţia dintre nazişti şi IG Farben a cauzat moartea a 60 de milioane de oameni şi a distrus jumătate din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, erau gata să o facă din nou. Cea de-a treia încercare de cucerire a Europei nu avea să mai fie în uniforme militare, ci în costumele cenuşii ale acţionarilor corporatişti şi politici ai cartelului.

Oricine aruncă o privire asupra trecutului lui Hallstein şi al celorlalte personaje înfăţişate aici ca arhitecţi cheie ai ”Bruxelles UE” se întreabă:

More information on von Hase More information on Carstens More information on Westrick More information on Erhard More information on Hallstein