Planurile Coaliţiei Nazism / IG Farben pentru o "Nouă Europă". Documente conexe
Înapoi la prezentarea generală

Walther Funk:
Reorganizarea economică a Europei

25 iulie 1940

Discursul lui Funk, ministrul Economiei Reich-ului, a avut un efect senzaţional ca un fel de distilare a lungilor deliberări privind reorganizarea economică a Europei. Acesta a fost privit ca un fel de plan semi-oficial pentru toate ţările ocupate.

Discuţiile cu privire la structura şi organizarea economiei germane şi europene după război şi despre efectele pe care războiul le va avea asupra economiei mondiale au umplut paginile din presa germană şi străină într-o măsură tot mai mare în ultimii ani. Atât oamenii de afaceri, cât şi teoreticienii insistă tot mai mult asupra acestui lucru în ultimii ani.  Atât oamenii de afaceri, cât şi teoreticienii dau multă atenţie acestor probleme şi au apărut idei şi planuri mai mult sau mai puţin fantastice, care au provocat o confuzie considerabilă. Chiar şi marele filosof Hegel a fost revendicat ca sursă de dovezi în sprijinul unor opinii. Abundă fraze cu tâlc de toate felurile, preferata fiind "marea economie europeană". Oricare ar fi adevărul în această noţiune, trebuie să recunoaştem mai întâi de toate că această Mare Europă încă nu există de fapt, că trebuie mai întâi să fie creată şi că în această problemă există încă multe fricţiuni. În aceste condiţii, simt că este de datoria mea să fac o declaraţie clară şi obiectivă, care va aduce discuţia din domeniul de fanteziei şi speculaţiilor înapoi în lumea reală. Deoarece încă nu există nici un plan clar şi rapid, ci numai pregătiri pentru planificări complete, în conformitate cu ordinele mareşalului Hermann Göring, care va decide asupra formei finale şi executării planurilor. Astfel, trebuie să mă limitez la o declaraţie a principiilor şi metodelor de bază. Prin urmare, voi indica doar mijloacele care pot fi utilizate pentru atingerea scopului nostru. Mai mult decât atât, noua economie europeană trebuie să crească organic.

Politica economică naţional-socialistă nu şi-a permis niciodată să fie guvernată de dogme rigide în metodele sale. Am folosit întotdeauna orice de metodă care a părut mai rapidă la moemntul respectiv. Şi nici nu ne-am propus în viitor să ridicăm o structură artificială. În acelaşi mod, noua ordine economică în Europa va creşte din circumstanţele existente, mai ales că există condiţiile naturale pentru o cooperare economică apropiată între Germania şi ţările europene. Evident, războiul va avea efecte profunde asupra economiei Europene, precum şi asupra economiei mondiale. Vom coopera îndeaproape cu aliatul nostru Italia în toate domeniile şi vom uni forţele economice germane şi italiene în scopul reconstrucţiei europene.

Problemei privind viitoarea ordine economică generală în Europa, trebuie, aşadar, să i se răspundă după cum urmează: după încheierea victorioasă a războiului vom aplica aceste metode în politica economică, metode care ne-au adus o multe succese economice înainte de război şi mai ales în timp de război. Suntem convinşi că metodele noastre se vor dovedi a fi avantajoase nu numai pentru măreaţa economie germană ci şi, de asemenea, pentru toate economiile europene care au în mod natural relaţii comerciale apropiate cu Germania.

În ceea ce priveşte problema de a pune bazele unei noi monede, care a fost recent subiectul unei vii dezbateri, ar fi de spus următoarele:

Moneda este întotdeauna secundară pentru politica economică generală. Atunci când economia nu este sănătoasă, nu poate exista nici o monedă stabilă. Într-o economie europeană solidă şi cu o diviziune raţională a muncii între economiile ţărilor europene problema monedei se va rezolva de la sine, deoarece aceasta va fi atunci numai o problemă tehnică de management monetar. Este evident că marca germană va avea un rol dominant. Puterea crescândă a Marelui Reich German va aduce în mod inevitabil o stabilizare a mărcii germane. Zona monetară a mărcii germane, care va fi eliberată de datoriile externe nerezolvate şi practica valutelor multiple, va trebui apoi să crească. Pornind de la metodele de tranzacţionare bilaterală aplicate deja va exista o dezvoltare în direcţia de comerţului multilateral şi de ajustare a balanţelor comerciale ale fiecărei ţări, astfel încât diferite ţări se pot angaja în relaţii comerciale reglementate între ele prin intermediul unei case de compensare. Fireşte, nu vor exista probleme de eliminare a controlului valutar şi de compensare obligatorie. De asemenea, nu există nici o problemă în ce priveşte schimbul liber între o valută străină şi o monedă unită europeană, dar următorul pas va fi de a dezvolta în continuare tehnica de compensare, astfel ca plăţile pot fi operate fără probleme între ţările ce au legătură cu casa de compensare. Mai mult decât atât, premisele pentru o astfel de dezvoltare există, pentru aproape toate ţările, amplasate corespunzător pentru a fi incluse într-un centru de compensare europene care au deja o formă de control valutar. Premisele pentru o funcţionare satisfăcătoare a unui sistem de compensare sunt acelea că acordurile de compensare ar trebui să stabilească rate de schimb fixe din toate plăţile, că ratele ar trebui să rămână stabile pentru o lungă perioadă de timp şi că sumele alocate pentru compensare ar trebui să fie întotdeauna plătite imediat.

Plata transferurilor de compensare "descoperite" reprezintă în mod natural o problemă monetară internă pentru fiecare ţară în parte. Teama, răspândită peste tot astăzi, de astfel de solduri "descoperite" va dispărea, cu toate acestea; deoarece, în primul rând, relansarea economică generală care este de aşteptat după război va determina o creştere a circulaţiei banilor chiar şi în ţările care au aderat până acum la o politică bancară ortodoxă centrală bazată pe teoria acoperirii în aur şi operarea automată a standardul de aur, şi, în al doilea rând, datorită controlului guvernamental asupra balanţei de plăţi, problema soldurilor compensatorii va dispărea treptat.

Nivelul preţurilor va trebui să fie ajustat la cel al Germaniei. Dar o uniune monetară va duce la o nivelare treptată a standardelor de viaţă, care, chiar şi în viitor, nu va fi şi nu ar trebui să fie aceeaşi pentru toate ţările aflate în legătură cu sistemul de compensare european, pentru că premisele economice şi sociale pentru aceasta lipsesc şi ar fi absurd să se reglementeze economia europeană pe această bază, în viitorul apropiat. În Europa, fiecare ţară ar trebui să-şi dezvolte şi să extindă propriile forţe economice şi fiecare ţară ar trebui să poată efectua tranzacţii cu orice alta, dar principiile şi metodele care reglementează acest tip de comerţ trebuie, în general, să fie aceleaşi. Acest lucru are avantajul că măsurile de control economic şi constrângere sub o monedă şi sistem de plată generale, pot fi reduse în mare măsură; deoarece aceste controale şi reglementări detaliate, care implică completarea de formulare ce pot împiedică foarte mult tranzacţiile individuale, nu vor mai fi necesare. Când tratatul de pace va clarifica situaţia şi va stabilit funcţiile sistemului central european de compensare, va fi posibil să se elimine controlul valutar în acest domeniu; mai întâi pentru călătorie şi afaceri de frontieră la scară mică, apoi pentru comerţul exterior în cadrul unor cote de import, atunci când alocarea de cote poate fi încredinţată unor organizaţii comerciale care operează la o scară adecvată, în diferite ţări. Băncile comerciale îşi pot asuma apoi peste responsabilitatea clară pentru ca plăţile să fie efectuate prin contul de compensare, în special pentru finanţarea pe termen scurt a comerţului. Dar pentru transferuri de capital, coordonarea şi controlul de stat va rămâne indispensabil.

Întrebarea cu privire la ceea ce va lipsi în noua economie europeană şi ce produse vor fi disponibile pentru export, trebuie să se răspundă după cum urmează:

Aceasta depinde de ceea ce este inclus în Spaţiul Economic European şi ce alte surse de aprovizionare sunt disponibile. Anumite produse vor lipsi întotdeauna în Europa. Totuşi, noi nu dorim trecerea la o economie exclusiv auto-suficientă, un astfel de sistem neintenţionând a-l pune în aplicare în Germania, fie înainte sau în timpul războiului; dimpotrivă, vom juca rolul nostru firesc în comerţul mondial în maniera cunoscută. Prin urmare, aceasta nu este o chestiune de autarhie sau export, ci de autarhie şi export, care necesită o înţelegere corectă a termenului. Vom considera că este important să comercializăm produsele noastre industriale de înaltă calitate în schimbul materiilor prime de pe pieţele mondiale. Dar cu o rezervă. Trebuie să vedem că există o aprovizionare suficientă în Spaţiul Economic European cu toate acele mărfuri care fac acest domeniu economic independent de alte domenii. Prin urmare, trebuie să-i garantăm libertatea economică. Care este în mare măsură o chestiune a nivelului de trai. De exemplu, în viitor nu ar trebui importăm nici măcar o singură tonă de petrol din pieţele de peste ocean, dacă ne-am consumul de produse petroliere prin raţionalizare. Dar dacă oricine este liber să conducă o maşină cât de mult cum îi place şi dacă s-ar produce oricât de multe maşini posibil, atunci nu este nimic care să poată preveni importul de petrol suplimentar din pieţele mondiale, datortită nevoii de consum.

O altă întrebare pusă în mod repetat este: Ce livrări de bunuri aşteaptă noua Europă de la Rusia, America, America de Sud şi Asia de Est? Şi ce bunuri va furniza ea în schimb? În acest context, trebuie remarcate următoarele.

Avem un acord comercial foarte util cu Rusia. Rusia este principalul partener comercial pentru statele industrializate dezvoltate. Suntem de părere că, prin aprovizionarea noastră cu materii prime în schimbul produselor finite din Germania, Rusia va stimula propria dezvoltare economică, chiar mai mult decât până în prezent. Măsura în vom face comerţ cu Statele Unite ale Americii depinde în întregime de americani. Desigur, atâta timp cât va exista o discriminare faţă de bunurile germane, un astfel de comerţ este problematic şi atât timp cât vor adera la această dogmă de dragul ei, comerţul cu Statele Unite va avea mereu de dificultăţi. Dar, în cazul în care Statele Unite doresc să ajute la restabilirea coeziunii economice mondiale, trebuie să abandoneze ideea eronată că poate fi, în acelaşi timp, cel mai mare creditor şi cel mai mare exportator. Aceste două lucruri nu pot avea un numitor comun, pentru că este imposibil pentru o naţiune mare creditoare să încurajeze exporturile şi să împiedice sistematic importurile. Ce vor face americanii cu aurul lor, nu suntem în poziţia de a spune. Problema aurului este în primul rând o problemă a Statelor Unite ale Americii. În aur viitor va înceta să mai fie baza pentru moneda europeană, pentru că moneda va fi independentă de aur şi va depinde de valoarea dată de către stat, sau în acest caz, de către sistemul economic controlat de stat. Sistemul de compensare descris mai sus face aurul de prisos ca valută şi pentru efectuarea plăţilor în zona de compensare. Este o chestiune oarecum diferită dacă aurul să fir considerat un mijloc adecvat de echilibrare a balanţelor care nu reprezintă obiectul compensării, adică pentru comerţul liber şi plăţi; dar noi nu trebuie să urmărim o politică monetară care să ne facă în vreun fel dependenţi de aur, pentru că nu ne putem lega la de un mediu de schimb a cărui valoare nu o putem determina. Dacă americanii ar dori să scape de aurul lor, care în prezent se află în aşteptare în beciurile din Fort Knox, neprezentând vreun interes, ar putea reevalua dolarul, lucru care ar face economia americană să se confrunte cu dificultăţi considerabile. Dar atunci aurul ar pleca din America, adică ar fi o piaţă pregătită în America şi, astfel, un flux de bunuri către America s-ar pune în mişcare. Însă această întrebare va depinde de măsura în care politica internă americană va permite efectuarea unor astfel de măsuri. Mai mult decât atât, dacă tot aurul care se află în subteran în America ar urma să fie plasat pe o insulă şi dacă aceasta insulă s-ar fi scufunda ca rezultat al unei catastrofe naturale, viaţa economică a naţiunilor ar merge mai departe. Ultimul cuvânt în ce priveşte problema aurului nu a fost spus încă.

Am menţinut cele mai bune relaţii comerciale cu America de Sud şi Asia de Est şi suntem convinşi că, de îndată ce piraterie engleză încetează, comerţul cu America de Sud şi Asia de Est se va dezvolta în mod favorabil, pentru că trebuie să avem mereu în vedere faptul că dificultăţile economiei mondiale şi aprovizionarea Europei, în special, fără a lua în considerare metodele nebuneşti de la Versailles, pot fi atribuite în primul rând diminuării piaţei uriaşe din Rusia, care s-a descotorosit de cereale de prisos în Europa, şi în al doilea rând efectelor negative suferite de marea piaţă din Asia de Est ca urmare a tulburărilor din China, şi o situaţie diferită ar apărea imediat dacă China ar trebui să constituie din nou relaţii politice şi economice stabile, lucru dorit de Japonia. Comerţul nostru tradiţională şi bine organizat stabilit cu America de Sud a fost întrerupt doar de blocada engleză. Suntem convinşi că şi aici, de asemenea, comerţul normal va fi reluat odată ce războiul de pe mare nu-l mai poate împiedica. Nu credem că eforturile de a face pieţele americane autarhice şi de a le bloca comerţul cu lumea vor avea succes. Nu există premise economice pentru astfel de politici, deoarece Statele Unite nu pot cumpăra acelaşi volum de produse din America de Sud aşa cum poate Europa. Statele Unite trebuie să renunţe la ideea că poate dicta termeni economici proprii în Germania sau Europa. Nu avem nevoie de America de Nord ca intermediar în comerţul cu ţările din America de Sud. Fie Germania face comerţ cu America de Sud pe bază de acorduri libere cu state suverane, sau nu face deloc. În plus, Statele Unite favorizează de fapt o abordare bilaterală economică fundamentală în legătură cu politica sa de acorduri de mărfuri pentru produse din America de Sud. Cu toate acestea, dificultăţilr tehnice nu stau în calea normalizării şi extinderea relaţiilor comerciale reciproce presupunând că i se va permite comerţului germano-american să se dezvolte în mod liber. Sistemul de compensare european nu exclude în nici un fel schimbul liber de valută străină cu ţările care nu sunt incluse în acest sistem. Marca germană va fi acceptată în acest tip de comerţ după război. La urma urmei, nu metodele utilizate, ci calitatea produselor va fi factorul decisiv. Şi în acest sens, cu siguranţă nu trebuie să avem nici o anxietate cu privire la bunurile de export germane!

Trecând de la sectorul extern la sectorul intern, întrebarea "Cum este acest război finanţat în Germania?" este una faţă de care lumea arată un viu interes.

Războiul este finanţat de muncă, căci nu cheltuim bani care nu au fost câştigaţi prin munca noastră. Facturile bazate pe munca - emise de către Reich şi plătite de către Reichsbank – acestea reprezintă baza banilor. Şi aceste facturi sunt de o valoare absolut invariabilă deoarece preţurile şi salariile sunt stabile, în afară, bineînţeles, de acele cazuri în care preţuri sau salarii mai mari trebuie să fie recunoscute ca justificate şi necesare ca urmare a evoluţiilor concrete. Unde există producţie mai mare, salarii mai mari sunt, de asemenea, plătite. Gradul nostru de consolidare al creditelor pe termen scurt nu are, prin urmare, importanţă. Îndatorarea curentă a Germaniei nu provoacă în prezent îngrijorare, mai ales pentru că am reuşit să reducem rata dobânzii pentru creditele Reich-ului în timpul războiului iar finanţelr publice sunt în regulă.

Şi acum, în sfârşit, ultima întrebare: Cum va fi reconvertită economia de război la o economie pe timp de pace? Nu va duce această schimbare la o criză economică? Răspunsul este clar şi simplu.

Din moment ce ne-am ghidat economia noastră, atât înainte, cât şi în timpul războiului, în funcţie de nevoile statului şi din moment ce, de asemenea, vor exista sarcini formidabile care vor trebui realizate după război pentru bunăstarea generală, trecerea la o economie pe timp de pace nu va provoca mari dificultăţi, deoarece o mare nevoie de bani sau de credit nu va apărea dintr-o dată, mai ales pentru că stocurile care trebuie completate pot fi puse la dispoziţie doar treptat. Mai mult decât atât, după război vom direcţiona fluxul de bani şi de credit în producţia de acele bunuri care sunt cele mai necesare şi importante pentru noi. Un sistem de priorităţi, sarcini şi comenzi vor fi menţinute după război.

Pentru a rezuma, trebuiesc spuse următoarele:

  1. Prin încheierea de acorduri economice pe termen lung cu ţările europene, va fi posibil să se atribuie un loc piaţei germană în planificarea producţiei pe termen lung a acestor ţări, şi anume se va constata că există puncte de desfacere sigure pe pieţele europene pentru bunurile germane.
  2. Prin crearea unor cursuri de schimb stabile, un sistem al plăţilor funcţional trebuie să fie asigurat pentru desfăşurarea comerţului între ţări. Procedând astfel, vom face legătura cu acordurile de plăţi existente, care vor fi extinse pentru a include un volum mai mare al schimburilor comerciale pe baza ratelor de schimb stabile.
  3. Printr-un schimb de experienţă în domeniul agriculturii şi industriei, o producţie maximă de alimente şi de materii prime trebuie să fie scopul nostru şi o divizie economică raţională a forţei de muncă trebuie să fie realizată în Europa. Prin utilizarea adecvată a tuturor resurselor economice disponibile în Europa, nivelul de trai al naţiunilor europene trebuie să fie crescut, iar siguranţa lor în faţa posibilelor măsuri de blocadă din afara Europei trebuie să fie crescută.
  4. Un sentiment mai puternic al comunităţii economice între naţiunile europene trebuie să fie trezit prin colaborarea în toate sferele economiei politice (monedă, credit, producţie, comerţ, etc). Consolidarea economică a ţărilor europene ar trebui să îmbunătăţească poziţia de negociere în relaţiile cu alte grupuri economice din economia mondială. Această Europă unită nu se va supune termenilor politici şi economici dictaţi de către orice organism extra-european. Se va face tot timpul comerţ pe baza egalităţii economice avându-se în vedere greutăţile ce pot apărea în chestiunile economice.

Apropiata economie pe timp de pace trebuie să garanteze pentru Germania Mare maxim de securitate economică şi pentru naţiunea germană un consum maxim de bunuri pentru a ridica nivelul de bunăstare al naţiunii. Economia europeană trebuie să fie adaptată pentru a atinge acest obiectiv. Dezvoltare va continua de etape şi diferit în diferite ţări; este încă copleşită numeroase incertitudini, deoarce - nu trebuie să uităm - suntem încă în război!

Vezi documentul original (în limba germană)